Sărbătorim astăzi 102 de ani de la unirea Bucovinei cu Regatul României. Un moment important în care medităm, căutam să ne evidențiem și să ne explicăm trecutul. Astăzi, mai mult ca niciodată trebuie să le fim recunoscători înaintașilor noștri pentru curajul, vitejia și perseverența de care au dat dovadă în îndeplinirea unui ideal. Data de 28 noiembrie ar trebui să rămână pentru fiecare bucovinean a doua sa zi de naștere.
Până la episodul 28 noiembrie 1918, care reprezintă doar momentul în care românilor bucovineni li s-au îndeplinit dorințele, evenimentele ce s-au succedat până la unirea deplină a Bucovinei cu Regatul României au fost de natură să desăvârșească sau să distrugă acest ideal. Toamna anului 1918 a fot însă prilejul pentru românii bucovineni să înfăptuiască ceea ce doreau de mult: unirea deplină și necondiționată.
Să urmărim deci o scurtă desfășurare a evenimentelor din noiembrie 1918.
La 12 noiembrie 1918 a avut loc Ședința Generală a Consiliului Național Român unde s-a votat legea fundamentală provizorie asupra puterilor în Bucovina. În aceeași zi s-a constituit un guvern al Bucovinei care îl avea președinte pe Iancu Flondor. În zilele care au urmat, Consiliul Național Român și guvernul Bucovinei au acționat în direcția menținerii ordinii în provincie. Pe 22 noiembrie o parte din refugiații bucovineni au revenit la Cernăuți alături de Ion Nistor. În a 4-a ședință a Consiliului Național Român din 25 noiembrie s-a hotărât organizarea unui congres al Bucovinei.
La Palatul Mitropolitan în ziua de 28 noiembrie s-a întrunit Congresul General al Bucovinei. La acesta erau prezenți 74 de membri ai Consiliului Național Român în frunte cu Iancu Flondor, 13 delegați ai comunelor ucrainiene, 7 ai Consiliului Național German și 6 ai Consiliului Național Polonez. Alături de participanți au asistat și reprezentanți ai Basarabiei (Pantelimon Halippa), Transilvaniei (Gheorghe Crișan) sau ai armatei române (Iacob Zadic). Ion Nistor a ținut o comunicare în care a făcut radiografierea istoriei Bucovinei de la anexare și până atunci. La sfârșit acesta a cerut ca cei prezenți să voteze moțiunea. Stanislaw Kwiatkowski, delegat din partea polonilor a susținut într-un alt discurs unirea Bucovinei cu România. „Recunoaștem pe deplim drepturile băștinașe ale poporului român asupra țărilor din Sudul Nistrului, în general și în special asupra Bucovinei.” De asemenea și reprezentantul germanilor, Alois Lebouton a susținut aceeași idee. „Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina se pronunță pentru alipirea Bucovinei la Regatul României.”
La sfârșit, Iancu Flondor a citit declarația de unire:
Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:
Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.
Declarația de unire a Bucovinei cu România a fost citită de Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei și a fost primită de plenul congresului cu aplauze prelungite. Moțiunea de unire a fost votată în unanimitate de cei prezenți.
A doua zi, reprezentanții bucovineni au plecat la Iași unde au înmânat Regelui Ferdinand actul de unire a Bucovinei cu România. La 1 decembrie 1918 ziua când se consfințea și unirea Transilvaniei cu România, trenul regal în care se afla și delegația bucovineană sosea la București, primit cu mare bucurie de români. Actul Unirii din 28 noiembrie 1918 a fost confirmat prin Decretul lege nr. 3744/1918, semnat la 18 decembrie 1918. Iancu Flondor și Ion Nistor au fost numiți miniștri secretari de stat fără portofolii. Primul avea să rămână la Cernăuți iar al doilea la București. Următorul pas însă era recunoașterea unirii de către celelalte puteri europene. Activitatea neîncetată în acest scop s-a văzut în cadrul Conferinței de Pace de la Paris începută în ianuarie 1919.
Amintirea acestui moment este mereu un motiv de bucurie. Să lăsăm deci pentru câteva clipe ceea ce facem și să ne îndreptăm recunoștința către cei ce ne sunt astăzi modelele unor timpuri pe care le vedem îndepărtate dar care pot fi mai actuale ca niciodată.
La mulți ani Bucovina !
Bibliografie
Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, București, 1991.
Ștefan Ștefănescu, BUCOVINA, „CHEIA MOLDOVEI”, SUB STĂPÂNIREA
AUSTRIEI HABSBURGICE (1775-1918, în Analele Bucovinei, anul XIII, 1/ 2006, Editura Academiei Române, Rădăuți, 2006, p 7-15.
Constantin Ungureanu, UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA ÎN 1918, în Revista de Istorie a Moldovei, 2013, nr 1, p 26-48.