
La chemarea președintelui ei, de Cluj și Tg.Mureș până la Bacău și de Cernăuți la București, delegații filialelor noastre din țară, de dincolo de fruntariile ei și a celor din județul nostru s-au îndreptat spre Rădăuți. Reprezentanții bucovinenilor de pe teritoriul istoricei Românii s-au adunat în forumul lor anual. Întâlnirea acestora, mai ales că aproape toți se cunosc de mulți ani, a fost emoționantă. Sala de ședințe a bibliotecii ”T.Flondor” din Rădăuți, locul desfășurării forumului, a fost ocupată de membrii societății, de la octogenari până la tineri aflați încă pe băncile colegiilor din municipiu. După mesajele de salut transmise de prof. Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura Românească ”Mihai Eminescu” din Cernăuți și al prof.dr. Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii județene ”I.G.Sbiera” s-a intrat în ordinea de zi. Emoționant a fost momentul de reculegere propus de către ing. Mircea Irimescu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina în memoria celor patru membri ai societății care au decedat în intervalul de timp trecut de la ultima adunare generală și până în prezent. Domnul președinte a prezentat apoi darea de seamă. În cuprinsul ei au fost reliefate toate acțiunile, pe capitole, desfășurate în cele 28 de filiale ale Societății, din țară și de la Cernăuți. S-a insistat asupra acelor acțiuni care au fost organizate în anul jubiliar al sărbătoririi celor 150 de ani de la înființarea Societății. În acest sens s-au editat și cele două volume , Istoria Societății și Dicționarul membrilor săi.

O altă acțiune semnificativă a fost cea pentru colectarea de bani pentru reconstrucția casei lui Aron Pumnul din Cernăuți și transformarea ei în muzeu închinat lui Mihai Eminescu. Până la această dată s-a strâns suma de 8480 de lei. Ea nu este deosebit de spectaculosă, dar este un început promițător. ”Vrem să subliniem câteva câștiguri reale și importante: disponibilitatea oamenilor de a se înrola într-o astfel de acțiune, solidaritatea pe teme naționale, promovarea unei forme eficiente de pșopularizare a problematicii bucovinene, dezvoltarea simțului de responsabilitate. Nădăjduim ca eforturile depuse în acest domeniu să se întărească, iar rezultatele să fie tot mai bune.”(Mircea Irimescu) A fost reliefată conlucrarea eficientă cu Societatea ”Mihai Eminescu” din Cernăuți în cultivarea istoriei românești, în general, și a românității, în special, prin case memoriae, tipărirea unor cărți despre Bucovina , și nu numai, și realizarea de opere plastice: picturi, sculpturi, monumente etc. A fost apreciat modul în care s-a implicat școala, în general, și tineretul, în special, în organizarea și desfășurarea a numeroase activități culturale, lucru care trebuie să stea în atenția Societății și pe viitor. Profesorul Petru Bejinariu, vicepreședinte al Societății și rector al Universității Populare de Vară ”Ion Nistor”, a prezentat Calendarul activităților propuse pentru perioada 2013- 2014. Inginerul Nicolae Chițan (Filiala Iași),prof. Elena Bostan (Bacău), Rodica Puia (Mureș) Gheorghe Aga (Dornești), prof. univ. dr. Nicolae Pomohaci (București), col(r). Ioan Abutnăriței (Vatra Dornei) și prof. Gh. Dolinski (Arbore) au prezentat și alte activități pe care le-au realizat în filialele pe care le conduc și-au făcut propuneri pentru activitatea viitoare. În unanimitate, vorbitorii au apreciat Raportul de activitate și Calendarul activităților ca fiind foarte bune, membrilor Societății revenindu-le onoranta sarcină de-a le transpune în practică. Doamna prof. Puia Rodica a donat celor două societăți câte un exemplar din volumul ”Țara fagilor”, realizat în cadrul Filialei Mureș de către distinsul cărturar Dumitru Covalciuc.

Domnul președinte Mircea Irimescu a prezentat câte un ”Laudațio” pentru Vasile Lazăr (de 97 de ani din Rădăuți) și Dimitrie Poptămaș(Tg.Mureș)pentru a li se acorda titlul de ”MEMBRU DE ONOARE”. Aplauzele prelungite au consfințit acordarea acestui titlu. Dun păcare pentru întreaga societate, domnul Mircea Irimescu nici n-a vrut să audă să candideze pentru un nou mandat, dar nici măcar să accepte să fie propus și votul adunării să hotărască realegerea sa în funcția de președinte.N-am reușit să-l lămurim nici în cadrul discuțiilor purtate în Consiliul director în zilele premergătoare desfășurării adunării generale. ”Am contribuit la reactivarea Societății în anul 1990, am condus-o în calitate de președinte timp de 23 de ani și mki-ajunge. Nu este bine4, după părearea mea, ca un om să conducă atâția ani. Este binre să se facă un schimb de generații. Rămân în cadrul Societății și sunt disponibil să lucrez în continuare, fiind un membru activ. Vă mulțumesc penhtru aprecierea și încrederea acordate” a declarat domnul Mircea Irimescu în cadrul adunării generale. De fapt, nici îndemnurile din adunare nu l-au făcut să-și schimbe hotărârea.

A urmat alegerea noului Consiliu director, format din 25 de persoane. Domnul acad. Dimitrie Vatamaniuc a rămas președinte de onoare. Președinte executiv a fost aleasă doamna prof. Carmen Adronache, prof. univ. dr. Nicolae Pomohaci prim-vicepreședinte și prof. Vasile Bâcu, Sextilia Crăciun și Corvin Bejinariu ca vicepreședinți; prof. Gheorghe Dolinski secretar general și ec. Ion Burciu ca trezorier. Acestora li s-au mai adăugat încă 15 membri, printre care și domnul ing. Mircea Irimescu.
Programul artistic prezentat de abnsamblul artistic al Colegiului Agricol ”A.Motrescu” sub conducerea domnului Ghiță Sbiera a încântat asistența prin frumusețea costumelor populare și interpretarea jocurilor. Nici solistele vocale n-au fost mai prejos, versurile cântecelor populare interpretate de ele făcând să apară lacrimi în colțurile ochilor bucovinenilor veniți la Rădăuți. Și, cum, le stă bine bucvovinenilor, s-au întins și la un pahar de…vorbă care, alături de un pahar de vin, cu care au fost stropite din belșug renumitele bucate bucovinene. Și așa schimbul de impresii a mai durat destul de mult timp, jurându-ne fiecare să trăim sănătoși pentru… a ne putea reîntâlni și la anul.

Cârcotaș cum sunt, am rămas și de această dată fără răspuns la câteva întrebări capitale pentru mine: de ce autoritățile de orice rang nu onorează invitațiile de-a participa la activitățile SCLRB? Societatea este obligată să-i invite și ei sunt obligați să nu vină ? Chiar urăsc atât de mult activitatea culturală ? Este o altă asociație culturală în zona Bucovinei istorice care desfășoară activități culturale și cetățenești care se bucură de o așa audiență cum sunt ale noastre ? Cei invitați, și care nu s-au prezentat, era bine să anunțe că nu participă . Mă tem că nu voi avea niciodată răspunsuri la aceste întrebări.
A consemnat cu mare bucurie și satisfacție
Prof. Gh.Dolinski
SOCIETATEA PENTU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA
Consiliul director ales la 11 mai 2013
Președinte de onoare- acad. DIMITRIE VATAMANIUC
Președinte executiv- prof. Carmen Andronache
Prim-vicepreședinte prof. univ. dr. NICOLAE POMOHACI
Vicepreședinți prof. VASILE BÂCU- Cernăuți prof. dr. CORVIN BEJINARIU prof. CRĂCIUN SEXTILIA
Secretar general prof. GHEORGHE DOLINSKI
Casier ec. ION BURCIU
Membri ing. MIRCEA IRIMESCU
prof. PETRU BEJINARIU
prof. ELENA BOSTAN- Bacău
prof. DOINA BIGHEI- Gura Humorului
ing. NICOLAE CHIȚAN- Iași
ing. IOAN POPESCU- Brașov
prof. dr. GABRIEL CĂRĂBUȘ- Suceava
prof. LUCA BEJINARIU- Rădăuți
prof. PAULA- TAMARA CIOBÎCĂ- Rădăuți
prof. IULIA MIHĂILEANU- Rădăuți
prof. VICTOR IOSIF- Vicovu de Jos
ing. ȘTEFAN ROTARU- Rădăuți
preot- OVIDIU FOCA- Rădăuți
prof. CRISTINEL PUHA- VCicovu de Sus
prof. BÎTĂ VASILE- Rădăuți
col.(r) IOAN ABUTNĂRIȚEI- Vatra Dornei
prof. PETRU BĂRBUȚĂ- Straja
creator CARMEN- VIORICA STEICIUC- Suceava
