Nu există bucurie mai mare pentru oameni ca atunci când se revăd după ani și ani, unii chiar după zeci de ani. Respectiva întâlnire este un prilej fericit de-a depăna amintiri din copilărie, din anii de școală…Așa a fgost și în cazul elevilor arboreni care în anul 1963, deci acum exact 50 de ani u absolvit școala relementară de 7 ani, de fapt ultima promoție cvu 7 ani, în cele 3 șcvoli din comuna abore. Școala centru, de pe clit, din Cutul de jos. Se pare că și natura a ținut cu ei, probabil după sufletul lor. După zile mohorâte, cu ploaie destulă, mult prea răcoroase parcă față de data la care ne aflam, soarele ne-a zâmbit și ne-a mângâiat cu razele lui darnice, dătătoare de speranță. Deși organizatorii se temeau că nu vor veni mulți, sala de festivități a Școlii Gimnaziale ”Luca Arbure” ( fostă Școala Centru) s-a umplut cu foști elevi, cu soțiile lor și chiar cu copii de-ai lor. Ideea organizării acestei emoționante întâlniri a fost a câtorva sufletiști din generația lor: Floarea Apostol și Toader Tiperciuc, pentru Școala Cutul de Jos, Vasile Bodnar, pentru Școala Centru și Gheorghe Leonte, pentru Școala de pe Clit.
Mai trăiesc doar 9 din cei 25 de dascăli care i-au învățat la ciclul gimnazial, din care 6 au fost la festivitate. Ceilalți trei, fie din cauza distanței mari față de Arbore, fie că erau bolnavi , nu s-au putut deplasa la Arbore. Iar din cei elevi, sunt decedați 34, rândurile lor răsrindu-se dewstul de ,mult în acești 50 de ani de la absolvire. Consider că cel mai emoționant și foarte interesant moment s-a produs la întâlnirea lor. După declarațiile unora, s-au grăbit foarte mult la întâlnire pentru a avea mai mult timp să stea cu colegii de școală, pentru că nu se văzuseră cu unii de 5o de ani. S-au despărțit adolescenți de 14 ani și-cum s-au revăzut oameni respectabili ,de 64- 65 de ani, mulți fiind chiar bunici. Unii dintre ei mai, mai c-ar fi scos și cartea de indentitate ca să dovedească cine sunt. Strigarea cataloagelor a fost făcută de profesorii Mircea Ciobotariu ( Școala Centru), Ioan Grigoraș (Școala pe Clit ) și Amfilofie Chițan (Școala Cutul de Jos). Deși terminaseră într-o perioadă foarte grea a țării, când puțini absolvenți mergeau la studii mai departe, am aflat cu surprindere că peste 60% dintre ei urmaseră școli profesionale, licee și chiar facultăți. Au raportat c-au fost profesori, ingineri de diferite specialități, economiști, ofițeri, lucrători calificați în industria textilă, metalurgică, minieră etc., deci oameni de bază ai țării.La această dată toți fiind pensionari. Într-o veselie generală s-a raportat și numărul de copii al fiecăruia, ba unii dintre ei au și nepoți. Câțiva dintre ei au venit cu soția și chiar cu copii.Un alt moment foarte vesel a fost acela când mulți dintre ei au relatat, cu mult umor, unele întâmplări deosebite din viața lor de școlar. Au fost întâmplări al căror mister a fost dezlegat de foștii lor profesori de-abia acum.. Astfel, satisfacția neastâmpăraților a fost și mai mare. Dacă ar fi fost contemporan cu ei, Creangă ar fi exclamat. ”Ptiu, pughibalelor! Bată-vă norocul, să vă bată!. Să mai fi trăit o sută de ani nu mi-ar fi trecut prin cap că tu ai făcut…” Și profesorii prezenți au avut ceva de spus. ” În sfârșit am și eu o bucurie mare de când a decedatl soțui meu, și încă una foarte mare. Nici nu vă închipuiți cu ce emoții am venit la această sărbătoare a voastră.Ați fost niște copii foarte buni și-așa ați și rămas. Dumnezeu să vă binecuvânteze! ”(O.Tinei, profesoară). ”Voi ați fost copii foarte buni, dar și neastâmpărați. Să știți că mulți m-ați păcălit cu poznele voastre prof. A Chițan) ”Ați ajuns foarte bine, oameni mari și acest lucru se datorește și școlii. Ei trebuie să-I mulțumiți.”(I.Grigoraș) Cum memoria celor plecați dintre ei trebuia cinstită, elevii, însoțiți de profesori, s-au deplasat la biserica ”Sfnta Treime”. Preotul Constiantin Bereholschi a ținut o slujbă înălțătoare, de pomenire, în memoria celor trecuți la cele veșnice și una pentru sănătatea celor prezenți la manifestare. I-a felicitat pe organizatori pentru întreaga manifestare, dar și pentru strălucita idée de-ai pomeni pe cei adormiți și pe cei vii.
S-au deplasat toți, cu mic cu mare, la o pensiune unde, în fața unor mese încărcate, pe lângă un pahar de tărie sau de vin, au vorbit mult de tot, ore în șir. La despărțirea și-au jurat să se întâlnească și în anul următor. Vor face tot ce se poate pentru a-i aduce și pe alți colegi. O întâlnire de excepție a doua din viața mea de profesor, după cea organizată de Tiperciuc Iacob, plecat în Austria. O întâlnire de suflet, emoționantă, deosebită și care merită trăită din plin.
A consemnat cu mare nostalgie, Prof. Gh.Dolinski