Badea Toaderi și generalii

18 iunie 2015

           De-a lungul activității mele de peste 46 de ani în învățământ am colaborat foarte bine cu badea Toaderi Hrib, întemeietorul muzeului ”Toaderi Hrib și Magdalina” din comuna Arbore. Aș putea spune chiar că oficializarea acestui muzeu în anul 1970 se datorează și mie , care i-am scris cererea către comitetul de cultură al județului, prin care solicita aprobare să-și expună colecția în public. În plus, etichetarea obiectelor din muzeu, în limbile română și franceză s-a făcut de către mine. Aprobarea pentru etichetare a obținut-o domnul Ioan Bivoleanu, pe atunci răspundea de școlile din comuna Arbore, și de doamna profesoară de franceză Carmen Postolache, care , la rugămintea mea, dar în timpul activității sale din vacanța de vară, le-a tradus în limba franceză. Scrierea lor în cele două limbi a căzut în sarcina mea, ca și imprimarea pe casetă a prezentării muzeului. În plus, am fost martor, datorită prezenței mele destul de dese la sfat cu badea Toaderi. Astfel am asistat la multe întâmplări, unele comice și altele chiar dramatice.        

Într-o zi de vară, foarte devreme, era ceva după ora șase dimineața, a sunat telefonul. De la celălalt capăt al firului vorbea badea Toaderi foarte precipitat. M-am gândit la ce e mai rău, pentru că soția sa era bolnavă.        

-Ce s-a-ntâplat bade Toaderi ? l-am întrebat eu alarmat        

-Nu s-a-ntâmplat nimic, dar s-ar putea să se întâmple.        

-Cum așa ? Lămurește-mă !        

-De-aseară mă frământă vestea ce-am primit-o Mi-au dat telefon de la județ, nu știu de unde, pentru că n-am întrebat, că azi vin la mine niște militari cu grade mari. Mi-au spus să nu pregătesc nimic, doar să le prezint muzeul cu amănuntul.        

-Bine, bine, i-am spus eu răsuflând ușurat. Dar acest lucru nu vă este greu pentru c-ați făcut prezentarea muzeului și a obiectelor atâtor zeci de mii de vizitatori. În plus, ați primit chiar și miniștri, care-au fost mulțumiți de ceea ce le-ați spus și arătat.         

-Dar n-am primit niciodată așa un telefon și să vină militari cu grade așa de mari.       

-Stai liniștit că vin și eu imediat la muzeu.        

Cum intrasem în vacanță, aveam timp berechet. M-am suit repede pe bicicleta mea, mașină de lux, și-am plecat la  muzeu. El nu-mi precizase ora la care veneau ei, dar mie nu-mi plăcea să fiu așteptat. Mai ales că nu-mi dăunau câteva minute în plus de discuții cu el.

         L-am găsit în aceeași ținută de sărbătoare. Trebuie știut că el își aștepta vizitatorii, chiar dacă nu-și anunțaseră sosirea la muzeu, într-un costum popular simplu de tot, ca pentru bătrâni, cu nelipsita lui bondiță, la el de simplă, dar cu casetofonul în bandulieră, gata pentru a-i da drumul.        

Mi-aduc aminte că, așteptând oaspeții, am stat de vorbă până la orele 9,30. Cam pe la fără un sfert zece, au oprit în fața muzeului două mașini, din care au coborât patru bărbați înalți, cu corp atletic, tunși scurt și cu costume la fel. Au salutat politicos și-au spus că ei însoțesc delegația, fără să dea alte detalii. Au spus doar că delegația va sosi într-un sfert de oră. S-au răspândit prin casă, s-au uitat prin curte , în livadă, au întrebat cine suntem noi și ce căutăm aici, au verificat în bucătărie, unde s-nu s-au putut înțelege cu lelea Magdalina. Săraca, ea era surdă de la război.        

Exact la orele 10 fix au oprit în uliță câteva mașini, din care au coborât 12 militari. Am rămas uimit pentru că pe epoleți aveau cel puțin o stea de general. Cu ei mai erau încă 6 tineri însoțitori. În fața lor venea un general cu două stele, român, căruia, de emoție nu i-am reținut numele, care-a spus că el conduce delegația Tratatului de le Varșovia. Li s-a recomandat să viziteze biserica de la Arbore, veche de câteva secole, monument istoric aflat sub egida UNESCO, și acest muzeu.        

Pe fețele vizitatorilor am citit că erau impresionați de statura moșului și de costumul său. Badea Toaderi le-a mulțumit că s-au gândit  să-i viziteze și ”muzăul” său și i-a invitat să-l prezinte cu tot ce are în el.          

M-a impresionat faptul că i s-au pus multe întrebări, la care moșul le-a răspuns detaliat, cum îi plăcea lui, pentru câteva obiecte prezentând adevărate  istorii. Am uitat să spun că l-a întrebat pe generalul român cât timp au. I s-a răspuns că au destul. Au avut răbdarea să asculte toate explicațiile, arătându-se chiar interesați de unele obiecte, mai ales de ulcioarele egiptene, de măseaua de ”dinastradont” ( mamut), cum o botezase moșul și de scările de la șeaua haiducului Darie.          

După ce-au făcut turul muzeului și-au ascultat cu răbdare explicațiile moșului, traduse bineînțeles de interpretul care  însoțea delegația,generalul român a mulțumit și a vrut să-și ia rămas bun.          

-Dacă aveți puțin răbdare, aș dori să vă mai arăt ceva important pentru noi, românii, le-a spus moșul.          

-Avem răbdare și vă ascultăm, i-a răspuns generalul.         

-Atunci veniți cu toții încoace.(Între timp ieșiseră câțiva generali în tindă).         

Eu , pur și simplu, am înlemnit. Știindu-i firea voluntară și spiritul liber, mă așteptam ca badea Toaderi să spună ceva ieșit din comun, de care noi nu vorbisem. Și-așa a și fost.         

În partea de răsărit a casei mari, în colțul de sud-est, avea un dulap mare, cu două uși. Nu știam ce vrea , pentru că le arătase conținutul lui și le vorbise, e drept sumar, de hărțile de le ușile lui interioare.           -Vă rog să fiți atenți la aceste hărți, le-a spus moșul, trecând cu arătătorul peste toate .Iată, prima hartă este a imperiului lui Burebista, apoi a lui Decebal…. și-așa până în zilele noastre. Acum am ajuns să fim o națiune răspândită în trei țări: România, Republica Moldova și Republica Ucraina. Nu mai pun la socoteală și județele din sudul țării. Bineînțeles, că moșul a arătat pe fiecare hartă cât se întindea pământul românesc și unde-i sunt acum hotarele.          

Eu eram ca sedat în continuare ,pentru că nu puteam anticipa reacția oaspeților. Cred că, vorba țăranului, dacă eram înțepat atunci, din corpul meu nu s-au fi prelins nicio picătură de sânge.         

După ce-a terminat de spus totul, badea Toaderi a pus tacticos arătătorul pe masa din dreapta lui,s-a întors încet spre generalul român, a întins ambele mâini spre el și, cu glas tremurat i-a spus:           Tovarășe general,m eu am spus ce-aveam pe suflet. Acum puteți porunci să mi se pună cătușele. A trecut o fracțiune de secundă, dar mie mi s-a părut un an. Generalul a făcut cam o jumătate de pas în față, spre badea Toaderi, i-a cuprins capul între palme, l-a aplecat spre el și l-a sărutat pe frunte .  Cu glas, mie mi s-a părut că era tremurat, i-a spus:          

-Bade Toadere, ai vorbit foarte frumos, din adâncul sufletului dumitale. Și noi credem așa, dar, spre deosebire de dvs, nu putem spune așa ceva.          

Nici acum nu cred că translatorul, care ar fi fost un bun român, a tradus totul. Dar, după ce generalul român l-a sărutat pe frunte, toți generalii au aplaudat și, fiecare trecând prin fața moșului, a dat mâna cu el, i-a strâns-o bărbătește și i s-au înclinat, cu mâna la cozoroc. Nu știu de ce, dar am avut impresia că ei salută un șef de stat. Iar badea Toaderi parcă și-a îndreptat trupul mai tare, a devenit mai dârz, arătând un stejar care se îndrepta după ce trecuse printr-o mare furtună.” -va continua-                                          

Text și foto:prof. Gh.Dolinski


Notă: Povestirea  de mai sus face parte din viitoarea carte cu titlul ”La gura sobei cu badea Toaderi Hrib”, în curs de apariție. Acum se apropie două mari sărbători pentru noi: 22 iunie, badea Toader ar fi împlinit 118 ani, pe 30 iunie se împlinesc 25 de ani de la trecerea lui în eternitate.