La pas, prin Cernăuții Bucovinei

                      28 iunie 2015

Cernăuți, orașul bucovinean tare râvnit de bunicii și chiar de părinții noștri. El a fost leagănul civilizației bucovinene și locul în care funcționau principalele instituții de învățământ de toate rangurile , precum și cele de cultură. În aceste instituții, fie de învățământ universitar și chiar liceal au fost pregătite promoții întregi de specialiști pentru învățământul bucovinean, și nu numai.        

În mai 1862 aici  s-au pus bazele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina care, în primăvara acestui an, a trecut în al 154-lea an de fructuoasă activitate. Prin grija domnului inginer Mircea Irimescu, fost președinte al acestei societăți de la reactivarea ei și până în primăvara anului 2012, am aflat foarte multe lucruri despre partea de nord a Bucovinei istorice, în general, și despre orașul Cernăuți, în special, ca și despre viața bucovinenilor de acolo, la fiecare adunare generală a Societății ne aduce la cunoștință ceva nou despre această parte de țară înstrăinată.        

Tocmai din acest motiv, în primăvara acestui an ne-am hotărât câțiva membri ai SCLRB să vizităm acest oraș pe-ndelete, ca să vedem pe viu, ceea ce aflasem din povestiri. Zis și făcut. În dimineața zilei de duminică ne-am îmbarcat în două mașini și-am pornit-o în direcția Cernăuți.

         Pe drum nu ne-am săturat admirând peisajul care defila prin fața ochilor. Dacă n-am fi fost opriți la graniță pentru controlul pașapoartelor, nici n-am fi sesizat când am trecut-o. Dar peisajul este ca pe la noi, casele așișderea, iar oamenii tot ca noi. În orașul Cernăuți am constatat că cele mai multe clădiri sunt foarte vechi, poate chiar dinainte de primul război mondial. Iar de caldarâm ce să mai vorbim. Cred că pe acest pavaj  și-a purtat pașii și poetul Mihai Eminescu, ca și întreaga pleiadă de personalități strălucite ale neamului nostru, care aici și-au făcut studiile.        

După parcarea mașinilor, chiar lângă sediul Societății ”Mihai Eminescu” din centrul orașului, am pornit, per pedis prin capital Bucovinei istorice. Așa ne-am putut și noi convinge de binefacerile mersului pe jos și nesiliți  de nimeni.         Chiar în stânga noastră e clădirea fostului liceu militar ”Ștefan cel Mare”, care-a fost mutat în România, la Câmpulung Moldovenesc, din cauza războiului. Aici a fost o zonă cu multe cazărmi. Pe-acest drum intrau bucovinenii în Cernăuți, când veneai aici cu căruțele.  Locul era numit ”Cartierul Mănăstiriștii”, fiind situate aproape de târgul de vite. Tot aproape era și marea catedrală a catolicilor care, în mod impropriu, era numită ”Biserica iezuită”.        

Nu departe este clădirea în care a funcționat Guvernul Bucovinei. Este situată pe locul fostului cimitir în care-au fost înmormântați cei morți de ciumă. Pe această clădire mai sunt încă decorațiunile austriece. Pe vremea când era ministru, în apartamentul de la colțul  clădirii, a locuit Ion Nistor. În fața clădirii este parcul ”Arboroasa”, în care erau amplasate statuile lui Mihai Eminescu și a lui Ionel Brătianu.        

Următoarea clădire este aceea în care a funcționat ”Școala  de Arte și Meserii”, exact ca aceea din Câmpulung Moldovenesc. Strada pe care se află se numea ”Strada Lumii Noi”. Între anii 1880 și 1920 aici s-au construit multe clădiri, care-au fost cumpărate de comunități pe banii locuitorilor, fiind vândute la prețuri accesibile. Sunt apartamente spațioase, au elemente de tâmplărie originale.        

Am remarcat în tot cuprinsul orașului foarte mulți copaci și întinse suprafețe de spații verzi, poate mai mult ca-n alte orașe. Ele constituie un adevărat plămân verde. Efectiv, orașul este inundat de verdeață.

         În apropiere, pe partea cealaltă a străzii, se afla tribunalul și închisoarea, ultima funcționând și în zilele noastre. Aici a stat  încarcerat Ciprian Porumbescu împreună cu arboresenii săi. La acest tribunal s-au judecat toate pricinile de pe tot cuprinsul Bucovinei istorice.        

Lângă tribunal a funcționat Școala Normală de învățătoare, înființată în anul 1875, cu internat. La război a fost evacuată la Suceava, unde-a și rămas definitive.. mai la vale era școala de aplicație, unde s-au instruit și-au făcut practică pedagogic toate învățătoarele din acele timpuri. În actuala clădire a tribunalului este sediul administrației de stat. Intrarea în clădire este străjuită de doi lei din piatră.        

În fața clădirii este strada Adam Mitchevici, singura stradă care și-a păstrat numele de la ”botezarea ” și până în zilele noastre. Am observat foarte multe clădiri care au fațade originale. Au acoperișurile inițiale, sunt ornate cu ceramică smălțuită, iar unele au și diferite statui.        

Teatrul evreiesc este o curiozitate arhitectonică. În clădirea lui, în perioada interbelică a funcționat cinematograful ”Scala”, frecventat de foarte mulți cernăuțeni.

         În apropiere este piața de pește, înființată în 1918. Acum se cheamă ”Vasile Alecsandri”. Clădirea teatrului este înconjurată numai de clădiri cu valoare istorică, cu o arhitectură valoroasă.        

Urmează Teatrul național , ale cărui elemente de arhitectură sunt deosebite. Am remarcat amplasare în nișele de pe fațada clădirii a busturilor unor clasici ai literaturii europene.        

Între anii 1937-1939 a fost ridicată clădirea sediului SCLRB după planurile arhitectului Horia Creangă, un strănepot al scriitorului Ion Creangă. Acum , printre altele, în această clădire funcționează și un hotel.        

Am văzut mai departe clădirea în care-și avea sediul Regionala de Căi ferate Austriece, devenită, după 1918, Regionala de Căi Ferate a Bucovinei.        

N-am trecut nepăsători nici pe lângă clădirea Liceului ”Aron Pumnul”, un edificiu atât de încărcat de istorie, model de arhitectură,  clădire legată de numele cărturarului și patriotului Aron Pumnul și al lui Mihai Eminescu.. Și-aici mustește pământul de istorie și  de românism.        

În clădirea camerei de Comerț și Industrie a Bucovinei funcționa, pe vremuri, restaurantul ”Europa”. Acum este al doilea sediu al facultății de medicină. În parcul din fața clădirii, când veneau la oficierea căsătoriei, mirii depuneau flori, obiceiul fiind păstrat și în zilele noastre. Aici arde o flacără vie în memoria celor care-au fost uciși în război.        

Lângă aceasta este clădirea în care, în anul 1783, s-a mutat Episcopia Rădăuților, care-a funcționat aici vreo 80 de ani. Atunci, cernăuțenii au scris la Viena ca să li se aprobe, pe banii lor, să construiască o clădire pentru o nouă mitropolie, așa cum au credincioșii ortodocși și din alte provincii românești. Interesant că s-a opus tocmai Eugeniu Hacman, care era cleric român.        

Fondul bisericesc, care era o regie autonomă austriacă, a preluat proprietățile confiscate  de la bisericile din teritoriu și-a primit aprobare să administreze totul. Așa au ajuns și pădurile Bucovinei în administrarea lor. Din rezultatele exploatării pădurilor din acest fond s-au asigurat burse pentru studenții de la teologie, s-au ridicat numeroase construcții, printer care și cea a cazinoului din Vatra Dornei. Se spun e că s-a mirat și împăratul Austriei de măreția acestei construcții.

         Corpul de clădiri al Administrației Mitropoliei Bucovinei a fost proiectat ți lucrat în antrepriză de același arhitect. Tot ce-i din lemn s-a procurat din pădurile de la Bilca și Vicov, iar piatra a fost extrasă dintr-o carieră de pe muntele Ceremuș. A fost cea mai mare investiție a vremii. Atunci au și apărut meserii noi ca pietrar, sculptori în lemn și în piatră etc. Chiar și în domeniul decorațiunilor s-a creat un stil special. De-atunci fiecare biserică construită a fost un unicat. Acum funcționează aici o parte a Universității Cernăuți. dacă privim cu atenție clădirea, observăm cărămida, țigla și tâmplăria, care sunt originale, iar culorile clădirii sunt foarte vii.        

Se-nnorase între timp. Ne așteptăm să plouă, pentru că și naturii parcă-i părea rău că părăsim aceste meleaguri. Dar, asemeni lui Creangă și tovarășilor săi, care-au jurat să-și adune din  nou ceata la anul și să plece la urat, noi ne-am jurat să nu treacă mult timp pînă când vom reveni la Cernăuți, pentru că încă mai sunt atâtea de văzut și admirat și să le ascultăm poveștile foarte interesante.

         Consider că este absolute necesar să precizez care au fost membrii delegației noastre. Gândiți-vă numai la faptul că n-am cumpărat nimic la Cernăuți, ci am fost numai să-l vizităm și să ascultăm povestea fiecărei clădiri în parte.        

Drumul spre casă a fot la fel de interesant. Trecând prin Codrii Cosminului parcă am retrăit luptele duse de Ștefan cel Mare cu polonezii. Ne așteptam să vedem crucea cea mare ridicată în codrii aceștia, dar promisiunea a rămas…promisiune. Poate, odată…                

A consemnat cu nostalgie, dar și bucuros,                                  Prof. Gh.Dolinski